X

COVID-19, o boală perversă: Efectele pot dura luni de zile

Efectele COVID asupra pacienților tineri care au avut o formă a bolii ce nu a necesitat spitalizare, dar care au prezentat simptome ușoare, pot persista chiar și la 4 luni de la vindecare, arată un nou studiu. Concret, specialiștii au observat că aproape 70% dintre aceștia prezintă simptome specifice disfuncției multiple de organ, cel mai probabil ca urmare a inflamației cauzate de infecția cu SARS-CoV-2.

Efectele COVID asupra inimii, ficatului și plămânilor

Potrivit studiului Coverscan, realizat de compania medicală Perspectum, în colaborare cu NHS Trust și Mayo Clinic, rezultatele preliminare indică o afectare a inimii pacienților tineri cu vârsta medie de 44 de ani care au fost confirmați cu noul coronavirus.

Din cei 201 pacienți monitorizați pe o perioadă de 4 luni de la confirmarea diagnosticului de COVID-19, aproape 70% au acuzat stări frecvente de oboseală, simptom specific disfuncției de organ (insuficiență cardiacă sau pulmonară), dureri musculare și migrene.

În urma analizelor am descoperit că mulți pacienți prezentau leziuni la nivelul unuia sau mai multor organe, cel mai probabil ca urmare a inflamației rezultate în urma infecției cu SARS-CoV-2. Însă doar timpul ne va spune dacă aceste leziuni vor fi temporare sau permanente, spune dr. Amitava Banerjee, unul dintre cercetători, potrivit csid.ro.

CITEȘTE ȘI: Ce trebuie să facă pacienții COVID care se tratează acasă: Regulile esențiale pentru a NU dezvolta complicații

Insuficiența cardiacă sau pulmonară este asociată cu senzația de lipsă de aer, oboseală persistentă, bătăi anormale ale inimii, mâini și picioare umflate, în timp de insuficiența hepatică se manifestă prin tulburări gastrointestinale, cum ar fi crampele abdominale, durerile de stomac și diareea.

Trebuie menționat însă că niciunul dintre voluntari nu a fost evaluat din punct de vedere medical înainte de diagnosticul pozitiv cu COVID-19, motiv pentru care nu este clar încă dacă aceste probleme de sănătate au survenit pe fondul infecției cu SARS-CoV-2 sau dacă acestea erau preexistente.

Simptomele long-COVID

Studiul Coverscan se va derula pe parcursul a doi ani și are drept scop observarea efectelor negative pe termen lung ale infecției cu noul coronavirus.

În prezent, peste 60.000 de pacienți britanici care au avut infecția raportează simptome „long COVID”, adică oboseală persistentă, senzație de lipsă de aer, dureri de cap, dureri musculare sau articulare, ceață cerebrală, tulburări de memorie, depresie, anxietate.

CITEȘTE ȘI: Specialiștii explică: De ce apar rezultate false la testarea pentru COVID-19 – Factorii care ajută la o diagnosticare corectă

Recomandarea specialiștilor, în acest context, este ca pacienții recuperați să facă mișcare, să adopte un regim alimentar sărac în grăsimi și să încerce să elimine excesul ponderal, deoarece au observat că majoritatea celor cu probleme aveau un indice de masă corporală crescut și prezentau valori ridicate ale transaminazelor, ceea ce indică boala de ficat gras (steatoza hepatică).

Bugetul.ro

Blacknews.ro

StiripeSurse.ro